Români pentru români

"NU...Voi merge până la capăt oriunde ar fi acest capăt si vreau ca acest popor sa stie din ce in ce mai mult ce vrea si sa-si dea seama ce poate caci ii las o infaptuita mostenire Ţara Româneasca, Ţara Transilvaniei si Ţara Moldovei...pohta ce-am pohtit-o eu!!!"

Ei sunt ai noştri, oameni de seamă...Au început să dispară din cărţile de istorie, din dorinţa unora de a face uitată istoria acestui neam încercat. SUNTEM ROMÂNI!!! Chiar dacă aceasta nu este ţara pe care şi-au dorit-o ei şi nu au luptat pentru a o aduce în acest stadiu, eu încă mai cred că mai există o şansă pentru o Românie care sa nu fie târfa de centură a Europei, pentru o Românie de vulturi, pentru o Românie în care bătrânii sunt bine îngrijiţi, tinerii sunt acasă şi nu sclavi pentru străini, având perspective aici, cu străzi fără gropi, cu holde şi bogăţii pe care le-am avut cândva...Acum şi aici este momentul să facem ceva! Ajunge! Avem sufletul curat, demnitate, şi visăm la o Românie demnă de istoria ei! Haideţi să arătăm că ne pasă! Avem o responsabilitate faţă de cei dinaintea noastră care au crezut în noi!
O VIAŢĂ-AVEM, ROMÂNI, ŞI-O CINSTE! DEŞTEPTAŢI-VĂ!!!

Asteptandu-ne Invierea...

Nici un om normal nu-şi spală rufele murdare in public. În schimb insă, noi, ca naţiune, am ales această modalitate. Mass-media ridiculizează tot ce ar fi trebuit sa fie lăsat de o parte, prezintă tot ce e mai rău, mai ruşinos, mai abject, mai mizerabil, ca şi cum nimic nu ar mai exista pe lângă acestea. Degeaba ni se tot prezintă “vipuri” peste “vipuri”, bârfe şi minciuni, şi ni se arată cât de bine trăiesc, că pe noi, cei simpli, oameni de rând, nu ne interesează. Dacă ei au decis să se vândă, este strict problema lor; pe noi nu ne încălzeşte cu nimic, căci nici nu ne ţin de foame şi nici de cald, nici nu ne ajută să trăim mai bine.

Oare chiar nu mai există în Români oameni deosebiţi care excelează într-un domeniu sau altul? Mă îndoiesc...Sunt convinsă că există, doar că trebuie căutaţi, ei nu se vând pe pâine...

Cum să-şi revină România când firmele străine ne jecmănesc la drumul mare, luându-ne toate câştigurile, nu ne permit să acumulăm capitaluri, să creăm noi locuri de muncă, să investim în noi, etc.?

Dar sunt convinsă că mai există o şansă pentru ţara noastră!!!

Cunosc multe persoane fără un loc de muncă, fără nici o urmă de venit; mă uit în jurul meu şi văd îngrijorarea, dusă până la culmea disperării. Nu trebuia să se ajungă aici! Dar, oameni buni, mai există speranţă! Mai există un Dumnezeu care ne poartă de grijă! Dumnezeu nu şi-a întors privirea de la naţiunea română, după cum susţin unii pe la televiziune. Dumnezeu e aici, lângă noi, şi dacă n-am văzut asta nu înseamnă că suntem orbi, căci am simţit... L-am simţit lucrând pentru România! Încercările vin peste fiecare dintre noi şi trebuie să rămânem în picioare, cu tolba credinţei în suflet, ca negurile vremii să nu ne răpună. Suntem copiii lui Dumnezeu! Suntem binecuvântaţi! Documentaţi-vă despre cei care trăiesc în Africa şi India, Haiti sau Nepal,etc. Şi veţi vedea cât suntem de binecuvântaţi!

Lăsaţi curajul să se răsfrângă din voi şi alungaţi teama pe care o simţiţi, asumându-vă riscul de a încerca!

Ridicaţi-vă! Păşiţi spre noi oportunităţi! Luaţi-vă inima în dinţi! Zâmbiţi!

“O inimă veselă este un bun leac, dar un duh mâhnit usucă oasele.” (Proverbe 17:22)

Trebuie să avem încredere în Dumnezeu, chiar dacă ni se pare greu adesea în situaţiile disperate prin care trecem. Aşteptările noastre nu trebuie să se limiteze la ce vrem noi, ci la cine este Dumnezeu si ce poate El face. Chiar şi atunci când nu mai putem, trebuie să avem încredere în El, deoarece “...toate lucrurile lucrează împreună spre binele celor ce iubesc pe Dumnezeu, şi anume, spre binele celor ce sunt chemaţi după planul Său.” (Romani 8:28)

Unde există durere, există şi un mesaj. Trecutul nu ne interzice accesul la viitorul pregatit de Dumnezeu pentru fiecare dintre noi şi “orice armă făurită împotriva ta va fi fără putere...” (Isaia 54:17)

Învăţaţi să iertaţi, să iubiţi şi să credeţi în voi, Însuşi Dumnezeu face asta.

Aplecaţi-vă genunchii la poala crucii lui Iisus şi lăsaţi Lumina să vă pătrundă în suflet şi pacea să vă inunde ca un izvor de apă.

Priviţi miracolul morţii şi Învierii! Nu mai e multă vreme până când vom fi martorii Învierii noastre, ca naţiune, ca popor binecuvântat. Suntem aleşi de El să răbdăm până la sfârşitul veacurilor. Nu se va termina cu una cu două, aşa cum doresc “cei de sus”. Suntem încă vii, încă gândim, încă mai avem putere în noi şi ştim şi suntem convinşi că în unire stă puterea, puterea de a îndrepta lucrurile, de a ierta, de a iubi, de a fi umani.

“Colţul de rai” nu a murit de tot, stagnează doar, aşteptându-şi Învierea...

Craciun ucrainean in Maramures, ianuarie 2010

Craciun ucrainean in Maramures, ianuarie 2010

Craciun ucrainean in Maramures, ianuarie 2010

În satele din jud.Maramureş există mulţi maramureşeni de etnie ucraineană (aproximativ 36.000) care, ca în fiecare an, şi anul acesta au sărbătorit Naşterea Mântuitorului Iisus Hristos după ritul vechi conform calendarului iulian.
În Sighetu Marmaţiei, oraş situat la confluenţa râurilor Iza şi Tisa, Crăciunul a fost sărbătorit cu mare fast. Străzile oraşului s-au umplut de oameni îmbrăcaţi în straie de sărbătoare, care mai de care mai deosebite şi pline de încărcătură emoţională, cu mic cu mare, au umplut văzduhul
de colinde şi urări, vestind
astfel Naşterea Mântuitorului. Tradiţia la ucraineni este ca masa pe care sunt aşezate mâncărurile de Crăciun, să fie o copie a ieslei în care s-a născut pruncul Iisus.
Cuvintele uneori sunt de prisos, motiv pentru care las fotografiile sa vorbească de la sine...

Un bulgare mic

Lasa-ma sa te-ating, padure batrana!

Esti asa de frumoasa cand dai viselor glas!

Un bulgare mic am tinut intr-o mana,

El nu mai e, insa noi am ramas...

Gand

Iubite, da-mi putere s-adun rauri ce curg
Si sa le pun in palma ta cea fina,
Sa-mi fii izvor si ziua, si-n amurg,
Privindu-ma zambind, sa fim Lumina!

Dragoste de frate

Dragul meu frate, român iubit, îţi scriu din nou, poate pentru că inima mea nu vrea să tacă, pentru că te iubesc mult şi mi-e inima plină de bucurie când te privesc pe stradă zâmbindu-mi, când îti întind sau îmi întinzi o mână, când ne îmbrăţişăm şi în acea unitate se contopesc două suflete unicate, dar care se unesc într-un singur spirit românesc. Amândoi suntem zămisliţi din acelaşi pământ; suntem copiii lui Dumnezeu, egali în faţa Cerului. Chiar dacă m-ai rănit, chiar dacă mi-ai retezat aripile, chiar dacă eşti dispus să omori şi ultima picătură de speranţă, eu tot te iubesc şi te voi iubi chiar în moarte si dincolo de moarte. Pentru că aşa a lăsat Dumnezeu să fie. Pentru că asta este legea vieţii. Trebuie să învăţăm să iertăm, aşa cum trebuie să învăţăm să iubim.

Te iubesc cînd te rogi în biserica ta. Şi cred că nu ar trebui să existe graniţe între noi în ceea ce priveşte confesiunea, deoarece Dumnezeu nu se uită la ce izbeşte privirea, ci se uită la inimă. Dumnezeu este acelaşi pentru toţi, suntem egali în faţa Lui, iar Iisus Hristos, Fiul lui Dumnezeu, a murit în aceeaşi măsură, atât pentru mine, cât şi pentru tine şi pentru restul fraţilor noştri. Tu, eu şi ceilaţi oameni, suntem fiii unei singure religii, unei singure biserici; iar diferitele confesiuni nu sunt decât acele căi prin care Marele Atotputernic ne oferă dragostea Sa, oferindu-ne plinătatea sufletului însetat.

Te iubesc când te văd îngenunchind cu braţele îndreptate spre cer. Te iubesc când mă cerţi şi mă loveşti fără milă. Te iubesc în ignoranţa mea şi te rog iartă-mă! Iartă-mă, frate, dacă vreodată, în neştiinţa mea, te-am rănit, te-am judecat, ţi-am vorbit de sus şi nu te-am înţeles. Iarta-mă, frate! Plâng pentru tine şi zâmbesc pentru tine. Eşti special pentru sufletul meu! Îţi iubesc si îţi respect adevarul pe care uneori nu-l înţeleg. Poate că într-o bună zi, adevărul tău se va întâlni cu adevărul meu. Vor sta la taclale şi vor lua decizii pentru unicitate şi pentru supremaţie, rezultând un singur adevăr suprem - drgostea necondiţionată a Celui de Sus pentru fiecare în parte.

Este oare o onoare pentru tine atunci când te laşi condus de alţii pentru a-i lipsi pe fraţii noştri de drepturile lor? Lăcomia te îndeamnă sa-i sacrifici pe ei, fraţii tăi şi fraţii mei, pe care eu îi iubesc! Mă auzi?! Mă auzi cum strig că îi iubesc mult şi te iubesc şi pe tine?! N-am să te las să-i ucizi! N-am să te las să le tai toate aripile! Şi n-am să te las să le otrăveşti sufletele! Iar atunci când eu nu voi mai putea striga, o vor face pietrele în locul meu şi munţii, şi văile, şi apele...Nu uita: deţin arma cea mai puternică din întreaga lume: DRAGOSTEA...Din dragoste se revarsă iertarea şi bunătatea. A apăra drepturile altora este cel mai nobil act uman.

Te iubesc, frate! Îmi arde inima de bucurie când te văd vesel şi esti dispus să-ţi întinzi braţele pentru îmbrăţişare, când râzi, când îngenunchezi şi-n semn de rugăciune îţi îndrepţi inima şi braţele înspre cer, când visezi, când fiinţa ta explodează de emoţii, când zburzi, când te plimbi prin parc, când cutreieri munţii, când iubeşti...Dragostea este cel mai mare dar pe care ni l-a dat Dumnezeu! Să nu lăsăm acest dar porcilor să-l împrăştie şi să-l calce sub copitele lor! Dragostea purifică, salvează, mistuie...

Aş vrea ca într-o bună zi să ne regăsim pe vârful muntelui şi-acolo sus să ne îmbrăţişăm cu dragoste şi adorare, în imensitatea curăţeniei şi-a purităţii naturii...şi să ne amintim că viaţa ne-a dat o nouă şansă de-a fi fraţi şi lanţurile care au fost trasate de alţii între noi s-au sfărmat.

Şi în liniştea purificatoare a nopţii să putem exclama: “Doamne Iisuse, am ales crucea Ta! Am băut oţet şi fiere din cupa semenilor. Am fost rănit, batjocorit, lovit şi umilit. M-am spălat în lacrimi şi acum înţeleg... Suferinţa m-a adus mai aproape de Tine şi mai aproape de fratele meu. Unde este Doamne, ţara mea?”

Şi o voce blândă se aude în noapte:

- “ Acolo!”

Furia naturii

De-odată un bubuit puternic a străpuns zarea şi în câteva clipe universul s-a umplut de teamă, ruine şi moarte...Umanul se luptă să supravieţuiască şi tot ce mai poţi auzi în haosul mortuar sunt strigătele disperate ale supravieţuitorilor: “De ce, Doamne?” Moloz, cadavre şi oameni dezorientaţi, călcând unii peste alţii, flămânzi de pâine şi flămânzi de Tine, Doamne!

Te-apleci deasupra lor şi chiar dacă nu Te aud, Tu le şopteşti fiecăruia în parte la ureche:

“Pentru că te iubesc cu o dragoste veşnică, fiul Meu! Natura îşi măsoară marea-i putere cu slăbiciunea omului. În spatele cutremurelor, a zăpezii, a vântului care suflă puternic, a norilor grei, a gerului, mă aflu Eu, Tatăl tău, iar eu ştiu nevoile pământului şi nevoile tale, pentru că Eu am creat pământul şi cerul, şi tot Eu te-am creat şi pe tine. Acum natura plânge, iar vina îţi aparţine în totalitate. Tu singur ai rănit-o şi ţi-ai bătut joc de ea, iar acum plânge. E felul ei de a-şi exprima durerea. Chiar dacă nu vrei să vezi, chiar dacă nu vrei să simţi, Eu îţi sunt alături, chiar şi între dărâmături, în frig, în ghiarele morţii...Eu sunt cu tine, pentru că te iubesc!”

Pavel a spus: “Suntem încolţiţi în toate chipurile, dar nu la strâmtoare; în grea cumpănă, dar nu deznădăjduiţi; prigoniţi, dar nu părăsiţi; trântiţi jos, dar nu omorâţi.” (2 Corinteni 4:8)

Doamne, deschide inimile oamenilor ca să vadă suferinţa celor sărmani! Apără-i de frigul iernii, de ura, ignoranţa şi nepăsarea celor din jur, şi acoperă-i Tu cu straie făcute de mâinile Tale pline de dragoste şi îndurare! Îndreptă-ţi, Doamne, privirea spre cei orfani, spre văduve şi spre cei îndureraţi, alină-le Tu suferinţa şi călăuzeşte-le paşii! Coboară-ţi mila Ta asupra noastră, cercetează-ne inimile, deschide-le cu cheia îndurării Tale şi umple-le cu dragoste. Dă-ne pacea Ta şi ajută-ne să deschidem universul unei noi ere creştine. Alungă teama, suferinţa, nesiguranţa, goana după bani, nepăsarea, ignoranţa, ura! Aruncă Cutia Pandorei pentru totdeauna şi dă-ne o nouă şansă. Ştiu că nu merităm, dar mai ştiu că Tu eşti drept şi îndurător şi plin de dragoste!

“Te voi vindeca, şi îţi voi lega rănile, zice Domnul...” (Ieremia 30:17)

“Nu te teme, căci Eu sunt cu tine; nu te uita cu îngrijorare, căci Eu sunt Dumnezeul Tău, Eu te întăresc, tot Eu îţi vin în ajutor...” (Isaia 41:10)

“Eu te voi învăţa şi-ţi voi arăta calea pe care trebuie s-o urmezi, te voi sfătui, şi voi avea privirea îndreptată asupra ta.” (Psalmul 32:8)

“Căci Eu ştiu gândurile pe care le am cu privire la voi, zice Domnul, gânduri de pace şi nu de nenorocire, ca să vă dau un viitor şi o nădejde.” (Ieremia 29:11)

Un miel flămând

Acum un an trăiam cu ochii-n lacrimi

Închisă-ntre pereţi neprimitori,

Priveam la cer şi mă gândeam la patimi,

Eram un miel flămând cu ochii rugători.

Stărui în rugăciune şi-adorare

Şi ard în neştiinţa de a fi,

Îţi mulţumesc că sunt, o, Doamne Mare!

Şi îndrăznesc să-nvăţ a Te iubi!

Doar dragostea e vie

Te-aud şi Te zăresc în susur de izvoare,
Când munţii şi-oglindesc savoarea în umbra Ta,
Nimic nu-i cum se spune sub blândul nostru soare,
Doar dragostea e vie, rămâne pururea.


Te caut si Te chem când totul strigă în mine,
Şi tot ce e în jur se umple de-ntuneric;
Aş vrea ca acolo-n cer să pot pătrunde,
Păşind cu ochii-n lacrimi pe drumul cel tainic.


Te văd, Te simt, Te gust şi Te privesc cu candoare
În miez de pâine, în cană cu apă sau vin,
Nimicul e plin de dulceaţă, chiar de savoare;
Cum aş putea, Doamne, în faţa Ta să mă-nchin?

Acasă e acolo unde e inima ta

Timp...Încerc să-l fructific, dar parcă fiecare secundă se scurge altfel decât a făcut-o până acum câţiva ani. Eram copilă, fără responsabilităţi, fără gânduri, cu multe speranţe şi vise. Unele s-au năruit pe parcurs, dar asta doar pentru ca altele, mai mature poate, să le ia locul. E minunat să trăieşti, să te bucuri, să visezi cu suflet de copil! La acest nivel toate acestea au altă conotaţie, altă valoare, altă dimensiune. Şi nu mă pot opri să nu mă întreb: când am uitat să fim copii? Mă uit în jurul meu şi ceea ce văd mă doare: oameni crispaţi, trişti, stresaţi, îngrijoraţi pentru ziua de mâine. Am uitat să zâmbim. Am uitat să ne urcăm la nivelul sufletesc al copiilor noştri. Am uitat să le oferim lor, în primul rând, o licărire de speranţă. Şi de vină nu e ţara, cum spune mulţimea, ci noi, noi cei care avem libertatea (dobândită prin sânge, dragoste şi jertfa altora) de a lua atitudine, de a da aripi celor mici care abia acum încearcă să-şi ia zborul. Şi eu am avut aripi...şi încă mari, pline de dorinţa de zbor profund şi permanent. Eram studentă şi îmi doream cu atâta ardoare să schimb lumea, să schimb mass-media românească să nu mai fie atât de subiectivă, de negativistă şi de ireală de cele mai multe ori, şi de distorsionare a realităţii, încât am ajuns ca singură să-mi iau jos aripile şi să renunţ la acel zbor, dar nu la zborul final. Nu spun că este imposibil să shimbi ceva în ţara aceasta, (chiar dacă nu încapi de alţii), spun doar că trebuie să luptăm pentru azi şi pentru mâine cu dragoste de Dumnezeu, de ţară, de familie, de prieteni, de tot ce este frumos şi natural în lumea asta.

Haosul care domneşte în ţară la ora actuală te duce cu gândul la multe, numeroase întrebări se nasc în minte şi nu mai ştii unde să priveşti şi încotro să îţi îndrepţi paşii. După 20 de ani de “libertate” şi democraţie...ce s-a schimbat? S-au înmulţit infractorii, corupţia, minciuna, deziluzia, şomerii, sinuciderile, etc! Şi doare...Doare că toate acestea te determină să pleci cât mai departe , oricât de patriot ai fi.

Ai obosit să fii bătaia de joc a tuturor!

Ai obosit să trăieşti de azi pe mâine!

Ai obosit să te milogeşti pentru un loc de muncă prost plătit!

Ai obosit să vezi la TV scandalurile dintre politicieni pentru ciolan, când tu nu ai ce pune pe masă copiilor tăi!

Ai obosit să vezi atâta violenţă şi nepăsare!

Nu căutăm vinovaţi, căutăm o soluţie! Pentru că SUNTEM ROMÂNI ÎN ŢARA ROMÂNEASCĂ şi ne dorim să rămânem în ţara noastră, dar nu pentru a fi bătaia de joc a tuturor!

Am ajuns să ne cerşim dreptul de a fi români! Şi am ajuns ca în momentul în care părăsim graniţele ţării să ne fie ruşine că suntem români! Să nu te doară asta? Să ajungi să îţi negi originile doar pentru imaginea creată în urma haosului politic, economic, social, etc. Pentru ce şi pentru cine au murit în decembrie 1989 români pentru români? Pentru ca azi, la 20 de ani de la revoluţie, să ajungem ca semenii noştri sus-puşi, să ne alunge vehement. Am ajuns ca străinii să investească în români, pentru că ţara noastră e plină de “gunoaie” şi nu mai înpace nimeni de ele.

E minunat sa fii român! O spun cu mândrie cei plecaţi dincolo de graniţele ţării, oameni mari, deveniţi cetăţeni ai altei ţări, medici renumiţi, ingineri, constructori, designeri, specialişti IT, artişti, jurnalişti, etc. O altă ţară e mândră de românii noştri!!!

Oare de ce nu ştim să investim în valorile noastre? Mulţi au plecat şi mulţi vor pleca în ţările în care mai există încă speranţă, demnitate şi respect.

Mă opresc din drumul firesc al vieţii, şi mă întreb retoric: Românie, mai exişti? Te-ai pierdut parcă pe drum...Vechile cărţi de istorie sunt pline de atâţia eroi care şi-au dat viaţa pentru ca noi, cei de azi, să trăim bine! :-)

Trăim bine...dar nu aşa cum au visat şi şi-au dorit ei pentru noi.

Îţi mulţumesc, stimabile român, tu cel ce citeşti aceste rânduri! Îţi mulţumesc pentru că încă mai crezi şi tu în mintea de pe urmă a poporului roman şi pentru că îţi pasă!

Dumnezeu să te binecuvânteze, român iubit, şi nu uita că ACASĂ E ACOLO UNDE E INIMA TA!

Ofrandă naţiunii române

Popor cerşind în stânga şi în dreapta,
Cu răni adânci şi multe cicatrici,
Parcă-i prea aproape libertatea
Pe care ne-am dorit-o stând pe brânci.


Din harta noastră muşcă cei flămânzi
Şi noi ce buni, cu stimă le permitem,
Suntem prea buni şi-n suflete prea blânzi
Când ţara pe sărite toată-o vindem.


Şi sufletul l-om vinde poate odată,
Dacă deja uitând nu l-am vândut;
Iubesc o Românie azi uitată,
Pământul ţării care m-a crescut!


Strămoşii noştri sânge au vărsat
Ca noi, copiii lor, s-o ducem bine,
În schimb, noi vindem ţara pe rahat
Ca cerşetori s-ajungem înspre mâine.


Parcă şi tricolorul e cărunt
Şi-l doare neputinţa îndreptării,
Că el e cel ce-nsângerat fiind
A plâns pe treapta rece-a-nsingurării.


Doamne, Te rog în câteva cuvinte,
Cu plânset de copil şi glas duios,
Îndreaptă-ne cu drag spre cele sfinte,
Transformă-ne în micul albatros.


Te rog, O, Doamne, nu lăsa ca pâinea
S-ajungem s-o cerşim de la-nsetaţi,
De-a duce ţara românească-n starea
De-a aduna gunoaie pentru fraţi.


Aveam grânare, pâine pentru toţi,
Pământul se lucra cu bucurie
Şi nu eram şomeri printre boscheţi
Şi sclavi ajunşi din propria beţie.


Şi nu mai crede nimeni în putere,
Sătui de-atâta ură dintre fraţi,
Minciună, lăcomie şi durere,
Spre nicăieri cu sufletu-ndreptaţi.


Istoria ne-a cam ajuns din urmă
Şi în mormânt eroi se zvârcolesc,
Că sângele ce-a curs cândva în gârlă
Astăzi se pare nu-i mai strămoşesc.


O doină mai răzbate la o casă
Şi-un clopot bate tare-asurzitor,
Căci celor cu “puteri”, de viţă-”aleasă”
Îi doare fix în cot de tricolor.


Pe străzi azi hoinăreşte o mulţime,
Artişti, sărmani, copii, şi ei ROMÂNI!
Şi în gunoaie caută o pâine
Că pentru noi sunt doar nişte străini.


Mincuni peste minciuni se nasc odată
Şi haosul domneşte-n casa lui,
În voia sorţii ţara e lăsată,
Vândută fiind pe banii orişicui.


La Timişoara plânge tricolorul
Şi doare plânsul parcă ars de vânt,
Cu ochii-nchişi s-a tras uşor zăvorul,
Să-l redeschidem nu-i discernământ.


Şomeri prea mulţi colindă astăzi ţara,
Flămânzi de-un loc de muncă şi de dor,
Şi cu durerea-n mâini se-ntorc ei seara
Că n-au nici pâine pentru fiii lor.


Şi râsul “celor de sus” îi aţâţă,
Că n-au idee ce trai betejit
Ducem o ţară-ntreagă, îmbolnăvită
De nenorocul ce ne-a urmărit.


Ne râd în nas şi au curaj să spună
Că nu românii au tras în români!
Am obosit şi nu mai e mult până
ROMÂNI SE VOR SCULA PENTRU ROMÂNI!


Mass-media s-a rătăcit pe cale,
A cam uitat de partea cui era,
Să tot iertăm şi să mergem agale,
Nu mai putem, căci crucea e prea grea.


S-ajungem sclavi dincolo de hotare
Am înţeles şi-am acceptat un timp,
Dar să fim sclavi în România Mare,
Parcă nu-i leac, nici pace, nici răstimp.


Şi vremea s-a schimbat în românime,
Căci ninge mut, apocaliptic iar,
Şi a trădare miroase şi-n pâine,
E trist, e fără leac, şi fără har.


N-avem Guvern, avem doar Preşedinte,
Cu greu ales, pe muchie de cuţit;
Nu mai avem nimic din cele sfinte
Şi dăm vina pe criza ce-a venit.


Nu mai există nici un fel de milă,
Dureri ne-apasă sufletu-nzecit,
Şi-ntreaga naţiune stă umilă,
Privind spre tricolorul găurit.


Ce-i de făcut când soarta ne deschide
O altă răstignire la apel?
Unindu-ne să devenim armade
Şi-n Dumnezeu să credem, doar în El!


Dar nu muri-v-om toţi pe metereze,
Căci Dumnezeu ascultă rugi fierbinţi,
Şi dragostea de Tată să-nvieze
O dragoste adâncă pentru prunci.


Şi Dumnezeu ne-ndrumă paşii zilnic
Să rezistăm, căci încă mai putem,
Că în noi zace sângele adamic
Şi-o naţiune-ntreagă Iov suntem.


O, Doamne, luminează-ne cărarea
Şi luminează-i şi pe cei flămânzi
Ce-au îndrăznit să vândă chiar şi ţara;
O, Doamne, miluieşte-ne-ntr-o zi!

Răstignire

Ca şi Hristos ai fost batjocorită,
Nu a fost de-ajuns tot ce ai îndurat,
Şi fără de milă ai fost lovită,
Ca un criminal în lanţuri te-au legat.

Te-au pus pe-o cruce mare, sus pe munte,
Şi te-au legat cu funii cât mai tare,
În faţă ţi s-a pus în scârbă-o Carte,
Dar tu ştii că-n ea e Domnul Mare.

Şi în palme ei piroane ţi-au bătut,
Dar ai tăcut şi-ai îndurat cu cinste,
Deşi doar tu ştii ce tare te-a durut,
Văzându-ţi fraţii vrând a te înghite.

Dar ura lor ţi-a dat o nouă pace,
O bucurie-n suflet nedescrisă,
Căci ştii că Dumnezeu în tine zace
Şi dragostea încă nu-i compromisă.

Mai crezi în ei, în cei ce te-au lovit,
Deşi a curs mult sânge peste tine,
Îi ierţi şi îi iubeşti necontenit,
Cu Cartea Mare-n braţele-ţi senine.

Te uiţi la chipul lor încarcerat
De-atâta răutate şi minciună,
Le spui că sunt popor binecuvântat,
Iar ei oţet şi fiere-ţi bagă-n gură.

De parcă-i vina ta că eşti frumoasă;
O, Doamnă, tu, fecioară între femei,
Eşti minunată, mândră şi aleasă,
Eşti cântec şi eşti speranţă pentru ei!

Şi rana azi îţi e impozitată
Şi o boală ne încorsetează iar;
O, ţara mea, cât eşti de încercată,
Cum aş putea să plec peste alt hotar?

Deşi oloagă, fruntea sus îţi este
Şi nimeni n-a înţeles de ce-ai tăcut,
Dar pietrele striga-vor acea veste...
O, scumpă ţărişoară, ce ţi-au făcut?

Am înţeles greşit un termen câştigat
Prin jertfă, multă muncă şi sudoare,
Prin sângele acelor ce-au luptat
Ca ţara să renască iar sub soare.

Şi bate vânt acum de libertate,
Şi facem tot ce ne-am dorit vreodată,
Căci nu avem un cod de legi în spate,
Ci doar o poartă-nchisă altădată.

Te-au răstignit ca un Hristos pe cruce
Şi tristă, şi umilită, ai răbdat,
Căci nu mai ştii deloc ce se petrece
Şi ce monstru doborâtă te-a visat.

Ai plâns când ai văzut că nu le pasă;
O, scumpă Românie, te iubesc!
În tine eu mă simt mereu acasă,
Şi tot în tine vreau să-mbătrânesc!!!

Constantin Brâncuşi

"Gloriei nu-i pasă de noi când alergăm după ea. Când însă îi întoarcem spatele, ea va alerga după noi." (Constantin Brâncuşi)



"Trebuie să încerci necontenit să urci foarte sus, dacă vrei să poţi să vezi foarte departe." (C.Brâncuşi)



"Există un scop în orice lucru. Pentru a-l atinge, trebuie să te lepezi de tine însuţi."

Ciprian Porumbescu

Iubesc mult valorile acestei ţări şi mă doare că nu sunt valorificate la maxim! Iubesc mult omul, în toată simplitatea sau complexitatea lui!Iubesc omul, cu calităţi şi defecte! Iubesc omul, aşa cum l-a lăsat Dumnezeu, şi-mi dau seama că în el se ascund aşa de multe! Iubesc omul, chiar dacă...
„Şi între noi mai este numai ură,
O ură caldă, de la om la om,
În stare tulbure şi-n stare pură,
O ură care-ajunge la sindrom.” (Adrian Păunescu – Catastrofa Naţională)
Îmi iubesc ţara, îmi iubesc neamul...deşi doare... Chiar dacă trăim dezorientaţi într-o societate a interesului, a egoismului monstruos şi a manipulării, a societăţii care ne înghite asemenea unui Leviathan şi ne devorează până ne transformă în inşi “comuni”, sunt minuni printre oameni care ne învaţă că nu există nimic mai preţios ca viaţa.

Mihai Eminescu

În faţa unor oameni mari ai neamului românesc, cuvintele sunt de prisos...
"Tăcerea e atât de mare, încât parcă se aude gândirea..." (Mihai Eminescu - Sărmanul Dionis)

Octavian Paler

"Am avut un vis straniu. Mă aflam dinaintea unei oglinzi care se pietrifica sub ochii mei. Uimit, am văzut-o transformându-se în zid. Ulterior, n-am mai simtit nevoia să caut alt răspuns în privinţa destinului. Nu poţi fugi de tine însuţi nici măcar când o vrei cu tot dinadinsul. Sau mai ales atunci."

• 
  "Dorul e focul in care ard sperantele, dorintele,durerile, iar cenusa ce ramane reprezinta amintirile…"
  
  

"Romania are nevoie in clipa de fata de cati mai multi pesimisti, asa ca mine, pentru a-i opri pe cei care mimeaza optimismul in orice ocazie."



"Nu există sentiment tragic la români. Cred că dragostea la noi parcurge doar distanţa dintre romanţă şi pat. Avem o psihologie de popor superficial, de popor care poate frige mititei pe orice Golgotă."



"In momentul de faţă eu ma intreb: cum de România inca mai există? România nu e o ţara corupta! România e o ţară jefuită, o ţară prădată, e o haită de lupi şi din lăuntrul ţării şi din afară, care în complicitate fură tot."

Trezeşte-te, Române!

Azi plânge ţara-n miez de pâine arsă,
Flămândă de iubire şi de dor
Şi lacrima de lacrimi este ştearsă,
Nimicul ne adună la izvor.

În lumea asta-i doar o Românie
Şi doar o limbă sfântă pe pământ!
Pace-ntre oameni, doar atât să fie
Şi dragostea unească-i şi-n mormânt.

Strămoşii-şi cer azi dreptul însângerat
Şi tare aş vrea să nu mă doară,
Dar tot ce-a fost ieri, se pare s-a uitat,
Pentru neam nimeni să nu mai moară.

Azi românimea-n sânge iar tresare,
Căci mor pe zi ce trece spânzuraţi;
Ţara nu-ţi dă nici pâine şi nici sare,
Doar funia unirii dintre fraţi.

Trezeşte-te, Române, azi, nu mâine!
Nu mai trimite funii peste Prut!
Noi te iubim şi-n inimă de câine,
TU EŞTI ROMÂN, deşi poate n-ai vrut!

Plecăm peste hotare rânduri, rânduri,
Căci ţara nu-ţi oferă nici mălai,
Şi poţi să mori de n-ai ce pune-n gânduri,
Erai român, dar astăzi cam uitai.

Priveşte Dumnezeu cum moare ţara,
Cum seacă România de români,
Cum însemnaţi ascundem întristarea,
Ţară având să fim numiţi străini.

Dar asta-i soarta-n lumea cea păgână,
Când cei hapsâni ne osândesc voit;
Deşteaptă-te, Române, şi ne-ngână
Un imn ce dezgropat s-a înnoit.

O cruce toţi purtăm în românime,
O soartă-nsângerată ne-a adus,
Suntem aici acum, vom fi şi mâine,
Bolborosind mirajul interzis.

Sunt 20 de ani de când fusese
O revoluţie pentru români,
Noi pentru noi şi tot nu ajunsese,
Ne-am pus pe cap coroana cea de spini.

S-au vrut multe să fie azi schimbate
Şi libertate-n suflet am cerut,
Dar am rămas la fel, căci încă-n coate
Suntem tot rupţi, aşa cum n-am fi vrut.

Impozite şi taxe cât încape
Şi preţuri mari la orice vrei să iei;
Trezeşte-te, Române, al meu frate,
Şi dă-ţi o nouă şansă de mai vrei!

Şi doare astăzi chiar şi libertatea,
Căci plânge-n noi şi darul de a fi,
Mai suntem vii, deşi identitatea
Curând ne-o vor lua fără să ştii.

Complexaţi în lanţuri parcă ne căznim
Să muncim atât cât se mai poate,
Obidiţi în ţară-am obosit să fim;
Oare chiar pe toţi îi doare-n coate?

Şi ne mirăm că mulţi plecăm în lume
Şi lacrimi curg pe-obrajii mutilaţi,
Ne doare, c-am munci şi-aici de mâine
Dacă puterea ne ar şti de fraţi.

Deşi străini în lume, cu drag muncim,
Pentru copii, părinţi, aici lăsaţi,
Un trai decent am vrea să le oferim,
Miracole există, nu uitaţi!

Lumina nu dispare la graniţă,
Doar noi închidem ochii mai speriaţi,
Dragostea de neam luăm în raniţă
Şi gust de pâine caldă printre fraţi.

Ne smulge libertatea-nsângerată,
Când fraţii noştri viaţa şi-au jertfit,
Dar simt că ţara azi e sfârtecată,
Căci prea multe minciuni am auzit.

Cuvinte se rostesc pe deşălate,
Dar nu-i nimic real din ce rostesc,
Voi nu vedeţi că OMUL nu mai poate?
Că-i mort în conştiinţă...să-ndrăznesc?

Parcă şi moartea şi-a pierdut azi rostul,
Pe drum de ţară ne-a dezmoştenit,
Eu încă îndrăznesc să-mi caut dreptul
De-a renaşte pe muntele zenit.

Tot ce a fost va fi însă şi mâine,
Căci Biblia o spune pe-nserat,
Iubim pământul şi în miez de pâine
AM FOST ŞI-OM FI ROMÂNI NEÎNCETAT!

Doamne, la mila Ta câţiva ne-adunăm
Şi plângem pe cărările de dor,
Mai tresărim, ca păsări Phoenix visăm
Să ne întoarcem smeriţi la izvor.