Dor de Sibiu

Visez să te străbat ca altădată,
Ca-n anii studenţiei ce-au trecut,
Ai fost un vis şi poate înc-o dată
Mă vei lăsa să simt ce am pierdut.

Seara pe străzile-ţi întortocheate
Hai-hui mergeam cu umbra însoţind,
Eşti vis şi eşti speranţă, Sibiu, frate,
Aş vrea să mă întorc cândva zâmbind.

Nimic din ce e-n lume nu se schimbă,
Nimic din ce-i lumesc nu este sfânt,
Doar dragostea de tine şi de limbă
Că-i curată ca mirul pe pământ.

În faţa ta, Sibiu, fac reverenţă,
Căci te iubesc cum n-am iubit oraş,
În tine Dumnezeu mi-a dat credinţă:
Să lupt şi să iubesc ca un ostaş.

Puţini îţi înţeleg dulcea tăcere,
Printre bucăţi de pietre de Sibiu
Noi toţi murim, dar tu nu poţi a piere,
Căci dorul e în mine atât de viu.

Şi străzile ţi-s pline de mistere,
Căci m-ai hrănit cu smirnă şi cu cer,
Cu dragoste de oameni printre-altare,
Cu flori de colţ ce-n noaptea adâncă pier.

Ca un călugăr te înalţi spre munte,
Îmbrăţişând credinţa-nmiresmat,
Eşti dor şi eşti pecete pe-a mea frunte;
Că te iubesc, Sibiu, tu n-ai uitat!

E-n tine parca-o pace de simbrie
Şi versurile prind aici contur;
Un dor de apă vie să învie,
Apoi orice voi putea să îndur.

Îţi picură pe creştet la orice pas
O dragoste cum n-ai mai întâlnit
Şi un imn îţi cânt la vechiul tău popas,
Odrasla ta am fost, Sibiu iubit!

Mi-e dor de tine-al meu Sibiu în floare,
Prin mine te văd astăzi dor aprins,
Mândru te înalţi şi te-afunzi în zare,
În braţele-mi umane te-am cuprins.