Tăcerea

De ce se spune că tăcerea apăruse
Când omul nu se născuse încă?
E un neadevăr inventat de popor;
Când singurătatea învăluise sufletul omului,
Acesta a început să vorbească cu sine,
Dar săturându-se de atâtea vorbe
Rostite în deşert,
A încetat să-şi mai spună ceva
Şi a apărut astfel tăcerea.
Dar oare tăcerea nu e o formă
De a te lupta cu cuvintele?
Cu vorbele goale?
O luptă împotriva destinului?
Tăcerea e o binecuvântare pe care
Nu oricine o poate obţine;
Când omul s-a gândit că speranţele lui
Sunt adânci tăceri,
Le-a transformat în vise
Şi-n cuvinte interioare
Ce trăiesc doar în noi înşine
Şi nicăieri altundeva;
Nu pierdem nimic tăcând prin lumină,
Dar pierdem dacă strălucirea o
Transformăm în întuneric.
Omul şi.-a închis în tăcere propria-i viaţă,
Iar tăcerea e o victorie asupra sinelui.