De ce ucidem?

De ce ucidem suflete-mpietrite?
De ce noi nu le putem vindeca?
Iubirea-i glasul nopţii adormite,
Durerea-i miezul dulce din ea.

Şi plângem împreună pe-un mormânt…
Sunt ale noastre inimi zăvorâte
Cu lacătele negrului pământ
De forţa crudă a unor sentimente.

Le-au îngropat şi timpul şi minciuna
Într-o clepsidră, dar nu de diamante,
Ci de un nor ce zboară-n gând întruna
Şi de cuvinte rostite printre şoapte.