Golgota poporului român

A fost un brav Mihai
Ce a clădit un zid veşnic
Prin Unire,
A format o ţară unită
Şi românilor le-a fost mai uşor
În luptele împotriva duşmanilor
Care doreau să ne cotropească;
Strămoşii noştri au scris o ISTORIE
Cu propriul lor sânge,
Prin victorii şi gânduri,
Prin tot ce-au realizat.
Noi, cei de azi
Am uitat că trăim prin memoria lor;
S-au bătut pentru libertatea
Şi bunăstarea generaţiilor viitoare;
În venele lor curgea un sânge
Plin de iubire ce ardea
Doar la rostirea cuvântului PATRIE.
“Sunt român” – era o lege
Săpată adânc în inimile lor,
Cuvinte dulci şi fermecătoare
Noi nu rostim,
Ci ne lăsăm învinşi de teamă
În propria ţară.
Câtă ură, nedreptate, minciună
Se năzăresc în gândurile noastre!
Câte victorii am obţinut
Şi ce istorie am scris?
Nimic, nimic…ci doar
Frânturi din visele străbunilor
Au rămas vii,
Dar vor muri curând şi ele;
Nu avem răspunsuri la întrebări
Şi nici un viitor.
De ce nu putem iubi şi noi?
Căci patria e mama noastră,
Ţărâna de care suntem legaţi
Cu atâta putere.
Iubire…Oare ştim ce e iubirea?
Nu! Nu! Iubirea nu stă-n vorbe!
Să iubim viaţa,
Să ne iubim ţara,
Să ne iubim frăţeşte.
Golgota acestui popor…
Ah, a poporului meu!
Români suntem!!!
De ce să cedăm în faţa oricui?
De ce nu luptăm împotriva
Corupţiei, a urii, a mândriei,
A laşităţii, a minciunii…
Şi dezgolim totul?
Haideţi să iubim adevărul,
Suntem crştini şi ştim ce vrem,
Eroilor noştri să nu le fie
Ruşine cu noi;
Acelaşi dor să fiarbă
Şi-n inimile înflăcărate!
Cei morţi, dar vii
Prin amintirea veşnicei Frăţii
Se vor mândri de ţara noastră,
De patria lor,
De mama poporului nostru.
Să nu fim hoţi de suflete,
Să fim români!
Oriunde mergem şi oricând
Să ne gândim cu pietate
La ţara nostră – România
La legea vieţii: SUNT ROMÂN!