Zbor ancestral

Plutesc in van farame de sperante
Ce visul astazi le-a rascumparat,
Iar cerul apa vie-o bea din creante
Pe care insasi eu le-am cautat.

Tu ai trezit subtil nemarginirea,
Barbat fiind cu suflet de copil,
Si ca o stea-ai aprins poate iubirea
De care tot tot mereu fugeam tiptil.

Priveam cum mi se-ntinde la picioare
Ca-ntr-un ocean de spasme si lumini
Orasul ca o pata de culoare
Si ma priveam pe mine printre spini.

Dar te-am privit apoi profund pe tine
Si-un pescarus in zbor eu am zarit,
Chiar noaptea ma-ndemna sa zbor, copile,
Sa zbor ca in sfarsit te-am regasit.

Plutesc deja si poate-i prea devreme
Si nu mai stiu de zbor sau ratacesc,
De ratacesc in zborul plin de stele
Sau zbor spre ancestralul "te iubesc"!

Ma simt de parca n-am fost niciodata
Pe un taram de neguri si de vai;
Se stinge azi acel "poate odata"...
Plutesc prea mult!!! Sa fie ingeri rai?

As vrea sa ma opresc din contemplare
A chipului tau amplu si frumos,
Si ma trezesc uitandu-ma-nspre mare...
Ma-ndragostesc? Si totusi e curios...