Ah, Doamne!!!

Ah, Doamne! Nu mai pot privi ‘nainte!
Mi-e dor de tot ce-a fost atunci… cândva…
Mi-e dor de misticismul din cuvinte,
De sărbătoarea mitului de nea.

Ah, Doamne! Vreau şi eu să pot să simt
Durerea dintr-un suflet în negare,
Să nu mă leg decât de-un strop de gând
IUBIND IUBIREA LUI DE CONDAMNARE.

Ah, Doamne! Da! M-au răstignit în noapte,
Când viaţa mea părea a fi pământ,
Când chiar şi cerul mă-ndemna la fapte:
Să scutur universu-ngenunchind.

Nu pot nega, nu pot să mint acum,
Căci va muri atunci ceva în mine;
Va plânge iarba ce-o voi călca pe drum
Şi frunzele vor spinteca lumine.

Simt că iubesc, iubesc ce nu pot s-am,
Iubesc o floare ce s-a desprins din soare,
Dar nu-I a mea, e-a spiritului hram-
Mirificul condei rupt parcă din visare.