Un nou început

“Fiecare vede ceea ce pari, dar puţini îşi dau seama ce eşti în realitate.” (N.Machiavelli)

Nu am scris nimic de multă vreme, s-a întâmplat ceva atunci la nivelul fiinţei mele şi sufletul refuza să lase mâinile să exprime ceea ce atât de bine ascundea sufletul. Am crezut că refuzând să scriu ceea ce simt, ceea ce trăiesc, ascunzând sentimente, gânduri, vise, viaţa mă va proteja de răutatea acestei lumi si voi deveni imună la tot, dar n-a fost aşa. N-am devenit nici imună şi nu m-a protejat nimeni de nimic. Pentru mine in acea perioada în care scriam mereu oriunde mă aflam, chiar şi pe stradă fiind, îmi luam carneţelul si scriam, încât cei din jur mă priveau miraţi şi mă catalogau drept “ciudată”, scrisul era o terapie pentru mine, sufletul mi se lumina şi simţeam în venele mele curgând viaţă. Au trecut ani buni de atunci şi azi…ceva sau cineva mi-a răscolit fiinţa întreagă şi am hotărât să reiau acest vis uitat acolo…într-un colţ de lume…să-l reiau în braţe, să-i refac aripile, să-i vindec rănile şi să învăţ din nou să zbor prin puterea cuvintelor. E uşor să scrii, dar e atât de greu să laşi sufletul să curgă lin pe făgaşul său în faţa întregii lumi, să te laşi dezgolit de tot ce eşti, de tot ce simţi, în faţa unei lumi care e gata să te inghită. Cândva nu am ştiut să fac asta sau nu am vrut, m-am ferit, m-am ascuns…uitând chiar să visez…Azi…azi am învăţat din nou să visez, să-mi pun încrederea în Dumnezeu şi să las viaţa să curgă din nou prin venele mele. Aripile mi s-au deschis şi sunt gata să-mi reiau zborul. Daca tu, cel ce citeşti aceste rânduri, nu eşti mulţumit de viaţa ta, aminteşte-ţi că ai o singură viaţă! Doar una! Am fost creati pentru Dumnezeu. Dumnezeu m‑a creat—şi te‑a creat şi pe tine—să trăim cu o pasiune unică, care include totul şi care transformă totul, pasiunea de a‑L glorifica pe Dum­ne­zeu prin a mă bucura şi a arăta dragostea si atotputernicia Lui în toate sferele vieţii.
“Cerurile spun slava lui Dumnezeu, şi întinderea lor vesteşte lucrarea mâinilor Lui” (Psalm 19:1). M-am întrebat mult care este scopul vieţii mele, ce caut pe acest pământ, cine sunt. Până ieri…oscilam pe un tărâm plin de întrebări de tot felul la care răspunsurile erau atât de diferite încât nu ştiam încotro s-o apuc. Acum însă ştiu…Dumnezeu ne-a creat pe fiecare cu un scop, ne-a răscumpărat prin jertfa Fiului Său Iisus. Noi am fost creaţi să‑L privim şi să‑L gustăm pe Dumnezeu—şi gustându‑L, savurându‑L, să fim satisfăcuţi în mod desăvârşit, şi apoi să răspândim în toată lumea mireasma Lui şi valoarea prezenţei Sale. Pentru asta m-a creat Dumnezeu! Acesta este înţelesul, scopul vieţii mele! Bucuria mea creşte cu orice suflet care caută slava lui Dumnezeu pe faţa lui Iisus Hristos.
Cine sunt? Sunt un nimic fără Dumnezeu, un bulgăre de pământ aruncat în neştire, “o humă neînsufleţită”, vorba lui Ion Creangă! . “Fiindcă atât de mult a iubit Dumnezeu lumea, că a dat pe singurul Lui Fiu, pentru ca oricine crede în El, să nu piară, ci să aibă viaţa veşnică” (Ioan 3:16). Dumnezeu ne iubeşte dându‑ne viaţa veşnică cu preţul vieţii Fiului Său, Isus Hristos. “Şi viaţa veşnică este aceasta: să Te cunoască pe Tine, singurul Dumnezeu adevărat, şi pe Isus Hristos, pe care L‑ai trimis Tu” (Ioan 17:3).
Îmi doresc să fiu eliberată de eu-l meu şi umplută de bucuria în Dumnezeu! Îmi doresc să mă bucur de fiecare clipă a vieţii mele dând slavă lui Dumnezeu şi doresc ca plinătatea bucuriei mele să dureze pentru totdeauna! Dumnezeu este DRAGOSTE, Adevăr, Dreptate, Bunătate, Înţelepciune şi Putere. “Toate lucrurile sunt cu putinţă celui ce crede!” Viaţa te trece prin multe încercări, filtre care te ajută să devii, nu un om slab, trist, plin de remuşcări, ci un om puternic, smerit, împlinit, iubit. Dumnezeu ne şlefuieşte pe fiecare şi lasă prin aceste filtre harul Său. Niciodată nu eşti singur, niciodată nu treci singur prin încercări şi nici prin bucurii, Dumneyeu este mereu lângă tine, te ţine de mână, trebuie dpar sa deschzi ochii şi să-L vezi acolo, lângă tine. Sa nu meriţi nimic, dar să moşteneşti totul! Ce mare har! Nu există bucurie mai mare decât bucuria în măreţia lui Dumnezeu. Şi dacă trebuie să suferim pentru a vedea acest lucru şi a ne bucura mai mult de El, a‑L savura mai adânc, atunci suferinţa înseamnă îndurare, iar chemarea lui Hristos de a ne lua crucea şi a‑L însoţi pe drumul Calvarului înseamnă dragoste. “Totuşi, în toate aceste lucruri noi suntem mai mult decât biruitori, prin Acela care ne‑a iubit.” (Romani 8:37).