marți, 21 iulie 2009

Poetului



Cu mâini împreunate-n rugăciune
Mai chemi un Dumnezeu crucificat,
Te doare că nimic nu-i cum se spune
Şi simţi că toată lumea te-a uitat.

Îţi mângâi trist azi chipul obosit
De vremuri de demult ţi-aduci aminte
Şi parcă timpu’ acela e sfinţit
În suflet rămânând ca o pecete.

Pleci fruntea rugăciunii pe-nserat
Cerând să mori în semn de rugăciune,
Şi zâmbetul pe faţă ţi-e-ngheţat,
Nemaştiind de-i foc sau e tăciune.

Prin maldăre de slove vieţuieşti,
Închise între lumi neostoite;
Ai vrea să fii, dar parcă nu mai eşti,
Te-agheţi de vămi numai de tine ştiute.

La masa ta de scris te-aşezi tăcut
Lăsând din ochi o lacrimă să-ţi cadă,
Şi faci din slovele cernite scut
Neaşteptând pe nimeni în ogradă.

Înmoi încet şi tocu-n călimară
Şi-aşterni a ta durere pe hârtie,
Chiar dacă ştii că şi-asta o să doară
Şi sufletul ţi-l pui ca o simbrie.

Dar asta-i ruga ta, Poet iubit,
Tu n-ai nici neam, nici pace, nici lumină,
Căci ţara ta e-acol’ la răsărit,
Etern renaşti cu soarele în mână.

4 comentarii:

  1. EXCELENTĂ poezie! E perfectă din toate punctele de vedere! Să înţeleg că îţi aparţin?
    Fie slăvit Poetul!

    Permite-mi să scriu aici una din poeziile mele:

    POETUL

    Poetul este dorul ce se topeşte-n vers
    Turnat apoi în forma poemului divin.
    Un trist luceafăr dulce, pierdut în Univers,
    Tânjind după iubirea de-Albastru şi Senin.

    Poetul e suspinul ce-n rime-a fremătat
    Doinind în zori tristeţe şi doruri făr’ de harfe...
    Măsură din iubirea cea fără de oftat,
    Şi-un cântec de mătăsuri prea fine, de eşarfe...

    O lacrimă-i poetul pe al silabei plâns,
    Seninul picurându-l pe albele vocale,
    Şi rouă de iubire doar pentru rodul strâns
    Din flori şi vis - dragi versuri pe a durerii cale.

    Un zâmbet e poetul prin strofele din vis,
    Înviorând adesea chiar zările-ntristate..
    E-un curcubeu Iubirii ’nălţat peste abis,
    Culori de raze - daruri în rime-mbrăţişate...

    O rază e poetul ce arde în Cuvânt,
    E o lumină blândă în noaptea grea, tăcerii...
    E o vibrare-a stelei pulsând ceresc avânt...
    Şi-n legănări de vise - năier printre năierii...

    Poetul vede stele în neagra lumii noapte
    Şi flori şi curcubee de dincolo de lut...
    În foşnete aude, tăcut, divine şoapte,
    Iar versul lui cu haruri mereu este umplut.

    Frumosul din cuvinte e numai El, Poetul,
    Doar Raiuri risipeşte pe vers condeiul sfânt.
    Poemu-i Chipul Tainic al Celui Drag, portretul
    Şi zugrăvire sfântă – Icoană de Cuvânt.

    RăspundețiȘtergere
  2. Multumesc din suflet, Mariana, pentru minunata ta poezie! Imi place mult si te felicit pentru ea! Iti multumesc si pentru compliment in ceea ce priveste poezia scrisa de mine. Tot ce postez pe blog e scris de mine, mai putin citatele postate evident intre ghilimele. In rest, sunt doar ganduri, idei, framantari, soapte si taceri ce izvorasc dintr-un suflet intr-o continua cautare...

    RăspundețiȘtergere
  3. Ma inchin Poetului!
    Cuvinte nepretuite si ganduri pe care le imparti cu atata drag!
    Te pup!

    RăspundețiȘtergere
  4. Frumosa poezia...
    Ma-nclin! Mi-am hranit sufletul pe ziua de azi! Frumos!

    RăspundețiȘtergere