“Vorbeşte, Doamne, căci robul tău ascultă!”

Poate ca timpu-i scurt şi fără înteles,
În lumea de-nceput apocaliptic,
Şi paşii tăi stingheri in drum se-opresc ades,
Pe-un pământ uitat de Cel de Sus, necrotic.

Ne îngrozeşte parcă şi iubirea,
Şi tot ce-a fost unit cândva s-a destrămat,
Dar înţelesul firii e jertfirea
Ce nimeni n-a înţeles când s-a întâmplat.

Binecuvântat e-acela care ştie
Să aline suferinţa celui trist,
Mai ieri eram subjugaţi în suburbie,
Astăzi liberi parcă ne-am dori să fim.

Doamne, astăzi Tu eşti libertatea noastră,
Şi paşii ni se opresc din nou pe drum,
“Vorbeşte, Doamne, căci robul tău ascultă!”
Deşi viaţa ne e făcută scrum.

Aprinsă-i soarta azi în românime
Şi Dumnezeu o cruce ne ridica sus,
Să o vedem că-i dreaptă şi-i ruşine
Că am uitat că a purtat-o şi Iisus.

De crezi şi muntele-l poţi arunca-n mare,
Cum Biblia ne spune şi in Matei,
De am avea credinţă cât un grăunte
Şi îndurarea-am primi-o-ntr-un crâmpei.