Trezeşte-te, Române!

Azi plânge ţara-n miez de pâine arsă,
Flămândă de iubire şi de dor
Şi lacrima de lacrimi este ştearsă,
Nimicul ne adună la izvor.

În lumea asta-i doar o Românie
Şi doar o limbă sfântă pe pământ!
Pace-ntre oameni, doar atât să fie
Şi dragostea unească-i şi-n mormânt.

Strămoşii-şi cer azi dreptul însângerat
Şi tare aş vrea să nu mă doară,
Dar tot ce-a fost ieri, se pare s-a uitat,
Pentru neam nimeni să nu mai moară.

Azi românimea-n sânge iar tresare,
Căci mor pe zi ce trece spânzuraţi;
Ţara nu-ţi dă nici pâine şi nici sare,
Doar funia unirii dintre fraţi.

Trezeşte-te, Române, azi, nu mâine!
Nu mai trimite funii peste Prut!
Noi te iubim şi-n inimă de câine,
TU EŞTI ROMÂN, deşi poate n-ai vrut!

Plecăm peste hotare rânduri, rânduri,
Căci ţara nu-ţi oferă nici mălai,
Şi poţi să mori de n-ai ce pune-n gânduri,
Erai român, dar astăzi cam uitai.

Priveşte Dumnezeu cum moare ţara,
Cum seacă România de români,
Cum însemnaţi ascundem întristarea,
Ţară având să fim numiţi străini.

Dar asta-i soarta-n lumea cea păgână,
Când cei hapsâni ne osândesc voit;
Deşteaptă-te, Române, şi ne-ngână
Un imn ce dezgropat s-a înnoit.

O cruce toţi purtăm în românime,
O soartă-nsângerată ne-a adus,
Suntem aici acum, vom fi şi mâine,
Bolborosind mirajul interzis.

Sunt 20 de ani de când fusese
O revoluţie pentru români,
Noi pentru noi şi tot nu ajunsese,
Ne-am pus pe cap coroana cea de spini.

S-au vrut multe să fie azi schimbate
Şi libertate-n suflet am cerut,
Dar am rămas la fel, căci încă-n coate
Suntem tot rupţi, aşa cum n-am fi vrut.

Impozite şi taxe cât încape
Şi preţuri mari la orice vrei să iei;
Trezeşte-te, Române, al meu frate,
Şi dă-ţi o nouă şansă de mai vrei!

Şi doare astăzi chiar şi libertatea,
Căci plânge-n noi şi darul de a fi,
Mai suntem vii, deşi identitatea
Curând ne-o vor lua fără să ştii.

Complexaţi în lanţuri parcă ne căznim
Să muncim atât cât se mai poate,
Obidiţi în ţară-am obosit să fim;
Oare chiar pe toţi îi doare-n coate?

Şi ne mirăm că mulţi plecăm în lume
Şi lacrimi curg pe-obrajii mutilaţi,
Ne doare, c-am munci şi-aici de mâine
Dacă puterea ne ar şti de fraţi.

Deşi străini în lume, cu drag muncim,
Pentru copii, părinţi, aici lăsaţi,
Un trai decent am vrea să le oferim,
Miracole există, nu uitaţi!

Lumina nu dispare la graniţă,
Doar noi închidem ochii mai speriaţi,
Dragostea de neam luăm în raniţă
Şi gust de pâine caldă printre fraţi.

Ne smulge libertatea-nsângerată,
Când fraţii noştri viaţa şi-au jertfit,
Dar simt că ţara azi e sfârtecată,
Căci prea multe minciuni am auzit.

Cuvinte se rostesc pe deşălate,
Dar nu-i nimic real din ce rostesc,
Voi nu vedeţi că OMUL nu mai poate?
Că-i mort în conştiinţă...să-ndrăznesc?

Parcă şi moartea şi-a pierdut azi rostul,
Pe drum de ţară ne-a dezmoştenit,
Eu încă îndrăznesc să-mi caut dreptul
De-a renaşte pe muntele zenit.

Tot ce a fost va fi însă şi mâine,
Căci Biblia o spune pe-nserat,
Iubim pământul şi în miez de pâine
AM FOST ŞI-OM FI ROMÂNI NEÎNCETAT!

Doamne, la mila Ta câţiva ne-adunăm
Şi plângem pe cărările de dor,
Mai tresărim, ca păsări Phoenix visăm
Să ne întoarcem smeriţi la izvor.